Lavinia Pîrva a dezvăluit cum a slăbit după naștere: ”În perioada sarcinii eram așa ca un ursuleț”

Publicat: 15 feb. 2021, 09:27 Autor: Hermina Hagianu Vedete

De când a devenit mămică viața Laviniei Pîrva s-a schimbat radical. Vedeta povestește cu drag despre perioada în care era însărcinată, dezvâluind totodată faptul că nu s-a speriat de kilogramele pe care le-a acumulat la momentul respectiv. Soția lui Ștefan Bănică Jr. a explicat cum a reușit să ajungă la silueta pe care o avea înainte de a naște.

Celebra artista s-a numărat printre vedetele care au suferit transformări destul de mari în timpul sarcinii. Lavinia Pîrva a dezvăluit cum a reușiut să scape de aproape 25 de kilograme după ce l-a adus pe lume pe fiul său.

“Am slăbit foarte repede pentru că am avut foarte multă retenție de apă. În perioada sarcinii eram așa ca un ursuleț. Mă distram și eu… Mă uitam și nu-mi venea să cred. După ce am născut am început să fac pilates, am o profesoară foarte atentă cu mine și m-a făcut să-mi fie drag să fac sport. Am avut grijă și la mâncare și ușor-ușor am slăbit. Cred că undeva la 25-30 de kilograme”, a spus Lavinia Pîrva la emisiunea ”Vorbește lumea”.

Lavinia Pîrva a fost întotdeauna sinceră cu fanii săi și nu a ascuns niciodată faptul că a apelat la unele îmbunătățiri atunci când a fost cazul.

Lavinia Pîrva, despre operațiile estetice

Astfel, frumoasa cântăreață le-a dezvăluit recent admiratorilor de pe rețelele de socializare că tocmai și-a făcut o intervenție la nivelul feței. Așa cum descrie chiar ea, este vorba despre o corectare a unei asimetrii a buzelor.

„Mulțumesc echipei de profesioniști pentru aspectul tenului și pentru faptul că au reșit să realizeze corectarea unei asimetrii a buzelor care mereu m-a deranjat!”a scris Lavinia Pîrva pe Instagram.

Anunțul artistei vine după ce, în urmă cu scurt timp, Lavinia Pîrva a recunoscut că și-a mărit bustul și și-a pus silicoane: „El este omul care mi-a câștigat toată încrederea atunci când am simțit nevoia să recurg la o intervenție estetică a bustului. Mulțumesc pentru profesionalism, dăruire și siguranță!”scria artista pe Instagram la acea vreme.

 

Sursă foto: Arhivă Ciao

Publicat: 15 feb. 2021, 09:27 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×